<![CDATA[BLANK TITLE - Blog]]>Sun, 02 Feb 2025 13:21:43 +0200Weebly<![CDATA[VirGil și cei trei purceluși]]>Thu, 02 May 2024 19:38:17 GMThttp://dancristian.me/blog/virgil_si_cei_trei_purcelusiDramatizare și adaptare a poveștii „Cei trei purceluși”
câteva cuvinte despre text
Scena 1 - Virgil 

Povestitorul - Undeva în pădure trăiește o lupoaică. Și ea are un lupișor tare flămând și pretențios, pe nume Virgil. În ultima vreme lupișorul e din ce în ce mai agitat, pentru că-i cresc dinți noi, iar cei vechi îi cad. Virgil roade scoarță de copac, smulge buruieni, râcâie prin pământ cu colții și nici o secundă nu stă pe loc. Dacă nu era destul, Virgil mai și strănută din când în când. Dar apare mama lui, care încearcă să-l potolească.

Mama lup - Ce-ai pățit puiule, iar ești agitat? Ai răcit?

Povestitorul - Virgil strănută, apoi mârâie și-și continuă activitatea.

Mama lup - Nu vrei să te oprești un pic?

Virgil - Mi-e foame!

Mama lup - Păi zi așa. Ți-aduc ceva.

Virgil - Mi-e foameee!

Mama lup - Sigur puiule. Imediat. Mă duc prin pădure și-ți aduc ceva bun.

Virgil - Mi-e foameee!

Povestitorul - Lupoaica se duce disperată prin pădure, adună repede ceva de înfulecat și se întoarce la puiul ei.

Mama lup - Poftim!

Virgil - Ce-s astea?

Mama lup - Fructe de pădure.

Virgil - Nu vreau. Sunt acre.

Mama lup - Papă, puiule. Au vitamine. Te ajută să crești mare.

Virgil - Nu vreau.

Mama lup - Atunci, ia asta.

Povestitorul - Și lupoaica îi dă niște ciuperci.

Virgil - Ce-i asta?

Mama lup - Ciuperci. Fac bine, sunt consistente. Și au un gust atât de bun. Mmmm!

Virgil - Nu vreau!

Mama lup - Dar ce vrei tu, puiul mamii?

Virgil - Ai zis că-mi aduci ceva bun. Mi-e foameee!

Mama lup - Dacă-ți era foame, mâncai astea.

Virgil - Vreau...Vreau carne. Vreau carne! 

Povestitorul - Virgil țipă din toți rărunchii. În urechile lui, țipătul său se aude ca un urlet adânc al unui lup fioros și-nfometat. Dar biata lupoaică rămâne încremenită, căci nu știe cum s-o dreagă. În urechile ei, țipetele lui Virgil se aud ca un scârțâit ascuțit al unui pui mic, neajutorat.

Virgil – Vreau carne! Vreau să fiu un lup adevărat! Un lup fioros, cu colți puternici.

Mama lup – Mai ai timp destul până crești, dragule. Și ca să te faci mare mai repede, trebuie să mănânci sănătos.

Povestitorul - Mama îi mai întinde odată ciupercile și fructele, dar Virgil se strâmbă.

Virgil – Nu vreau d-astea! Vreau gogoși! Vreau gogoși!

Povestitorul - Mama lup mârâie printre colți, cât să n-o audă puiul ei.

Mama lup – Vrei carne, sau gogoși? Sau gogoși cu carne? Offff. Ce mofturos!

Povestitorul - Așa că Mama lup începe să se frământe încoace și-n colo ce să facă. Își dă șorțul brodat jos și pleacă oftând. Povestitorul - Cu o voce pe jumătate stinsă, mama îi spuse:

Mama lup – Trebuie să plec puțin. Mă-ntorc cu ceva bun. Sper, spuse mama cu o voce și mai stinsă, suficient cât să nu fie auzită. Și plecă spre marginea pădurii.

Virgil – Unde pleci, mami? Mi-e foame!
Scena 2 - Minimus, Mildred și Maximilian

Povestitorul - La distanță mică de marginea pădurii, atât cât să vezi trunchiurile copacilor, dar nu și dincolo de-ntunericul pe care-l fac, locuiește liniștită o familie de purceluși, adică părinții și cei trei purceluși ai lor: Minimus, Mildred și Maximilian. Cei trei purceluși sunt destul de mărișori, astfel încât toți trei merg la școală. Toată ziua mama lor îi aleargă prin curte, încercând să-i convingă să-și facă temele. De fapt, asta e doar o problemă cu Minimus și Mildred. Pentru că atunci când obosește să se țină după cei doi neastâmpărați purceluși, merge să-și tragă sufletul lângă cel de-al treilea, Maximilian. Dar nici cu el lucrurile nu sunt simple.

Mama porc - Max, dragul mamii. Tu de ce nu mergi să te joci cu frații tăi?

Povestitorul - Maximilian e însă greu de scos din ales sale. Ba citește, ba construiește ceva, ba studiază și face un experiment nou. De exemplu, acum e înconjurat de cărți, un radio demontat și tot felul de ustensile, creioane și cretă. Se oprește din meșterit și se apucă de făcut teme. Maximilian nu pare să aibă nimic în comun cu frații săi, mai puțin un lucru: răspunsul pentru mama sa.

Mama porc – Mini! Mili! Potoliți-vă odată! O să vă loviți!

Mini și Mili – Lasă-ne mamă! Nu pățim nimic!

Mama porc – Și tu Max, nu vei să te joci și tu puțin?

Max - Lasă-mă în pace, mamă. Am treabă.

Povestitorul - Săraca mamă e disperată. Dă din cap deznădăjduită, oftează cu năduf și se-ntoarce spre fiul său silitor.

Mama porc - Maxi dragă, de ce nu vrei niciodată să te joci cu frații tăi? Să știi că e bine să te și joci. Te ajută să-ți relaxezi mintea și vei fi mai proaspăt.

Max – Așa mă relaxez eu. 

Povestitorul - Max nu-și scoate însă nicio clipă nasul din carte și caiet. Ba mai mult, vorbește tăios și-i retează cuvintele mamei de câte ori are ocazia.

Mama porc – Te-ai plâns de colegii tăi că nu te plac, că ești singur mereu și că nimeni nu te bagă-n seamă. Dacă stai doar cu nasul în cărți, cum crezi că poți să îi arăți cuiva cine ești tu cu adevărat? Dacă-ai încerca măcar un pic să te joci cu ei, poate...

Max - Nu-mi place să mă joc cu ei. Sunt răi. Mereu sar pe mine, mă lovesc, mă tăvălesc, mă murdăresc, urlă și râd de mine. Dacă asta e joacă, prefer să stau singur.

Mama porc - Dar nu-i așa, dragul mami. Nu sunt răi. Sunt doar... Energici.

Max - Da?! O să-ți arăt.

Povestitorul - Așa că Maximilian se duce la frații lui, iar aceștia imediat sar pe el, schelălăie, îl tăvălesc, îl freacă-n cap, îl trag de lăbuțe și de coadă, în timp ce râd într-una. Maximilian țipă spre mamă, în timp ce Mini și Mili se fac grămadă deasupra lui.

Max – Vezi mamă?!

Mama - Mini! Mili!

Povestitorul - Dar cei doi năzdrăvani nu o bagă-n seamă.

Mama - Minimus! Mildred! Mildred Schwein!

Povestitorul - Pentru o clip cei doi îngheață. Dar asta nu durează decât câteva clipe. Mama porcușorilor lasă capul în jos descurajată. Își aruncă șorțul cu pătrățele din jurul taliei și le spuse pe un ton cu care nici pe ea nu s-ar fi convins.

Mama porc – Trebuie să plec puțin. Mă-ntorc repede. Să fiți cuminți.

Povestitorul - Evident, copiii n-au auzit nimic din ce-a spus mama, iar Maximilian, murdărit din cap până-n copite aidoma fraților săi, încerca să țipe către mama sa:

Max – Acum înțelegi, mamă? Mamă?

Povestitorul - Însă din acea grămadă de purceluși care se rostogolește peste tot mama lor aude doar un guițat subțire și neinteligibil, de purceluși mici și neastâmpărați. Așa că pleacă mai departe oftând, spre marginea pădurii.
câteva cuvinte despre autor
]]><![CDATA[Vasilache la ANAF]]>Thu, 02 May 2024 19:35:21 GMThttp://dancristian.me/blog/vasilache-la-anaf​Interpretare contemporană a scenetei tradiţionale de bâlci ​
Câteva cuvinte de prezentare a piesei.
Spreh: Bună ziua! (Moment de improvizaţie înainte ca prezentatorul să-l invite pe Vasilache să intre în scenă, dar acesta vine înainte să fie chemat, pleacă şi revine tot pe nepregătite.) Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, departe de forfota lumii moderne, departe de ochii Comisiei Europene, un om harnic şi isteţ...

Vasilache: (Apare cu un ţipăt caracteristic, realizat cu ajutorul unui instrument de deformare a vocii.) Eu sunt, eu sunt!

Spreh: Stai măi aşa, nu acum! Ţi-am zis eu să vii?
(Vasilache iese din scenă bombănind.)

Spreh: Un om harnic şi isteţ, uneori petrecăreţ (Trage cu ochiul.), calculat şi ordonat, vrea să-şi ia certificat...fiscal.

Vasilache: (Intră brusc.) Dar de unde se scoate certificatul ăsta, bre?

Spreh: De la ANAF.

Vasilache: (Se învârte nedumerit, uitându-se spre public, apoi la spreh.) Ce-i aia ANAF?

Spreh: Circa financiară, Fiscul!

Vasilache: (Oarecum lămurit.) Aaa! Hai că mă duc! Uite acum mă duc! La Fisc zici...

Spreh: (Întinde mâna să-l oprească pe Vasilache.) Stai măi aşa, unde te duci ca berbecul?

Vasilache: Păi n-ai zis la Fisc?

Spreh: Ba da, dar Fiscul are şi el mai multe centre: Persoane fizice, Persoane juridice...

Vasilache: Ce-ai bre? Nu vezi că-s viu? Sunt fizic, uite, fizic, carne, oase, muşchi... (Ridică braţul semn că vrea să-şi arate muşchii.)

Spreh: (Pe un ton rar şi apăsat.) Da, eşti persoană fizică! N-ai firmă!

Vasilache: Cum să n-am firmă bre?! Uite, am bluză de firmă, Abidas! (Şi îşi împinge pieptul în faţă.) Uite! Firmă!

Spreh: (Îşi trece mâna prin păr, în semn de frustrare.) Auăleooo... Nu măi! Nu eşti patron de firmă! Eşti simplu cetăţean, persoană fizică. De care unitate aparţii?

Vasilache: U.M. 03589 Pompieri! Doi ani am cărat furtunul... (E întrerupt brusc de spreh.)

Spreh: Nu!!! De care circă financiară aparţii?!

Vasilache: Stai bre, că nu mai înţeleg nimic...

Spreh: Unde stai?!

Vasilache: Unde pot! Când mă apucă oboseala... (Din nou e întrerupt brusc de spreh.)

Spreh: (Cu un ton răspicat şi apăsat.) Unde locuieşti?

Vasilache: În Pantelimon! (Începe să cânte încet: „Pantelimonul petrece, toată noaptea...”)

Spreh: Cartierul sau comuna?

Vasilache: (Mândru.) Oraşul! 

Spreh: (Intrigat.) Poftim?!

Vasilache: Mi-au mărit ăştia impozitul la casă şi când i-am întrebat de ce, mi-au spus că aşa e la oraş.

Spreh: Înseamnă că aparţii de circa financiară a oraşului Pantelimon.

Vasilache: N-avem aşa ceva!

Spreh: Cum n-aveţi? N-ai zis că e oraş?

Vasilache: Ba da!

Spreh: (Îşi freacă palmele de faţă.) Bine, bine...Atunci aparţii de judeţul Ilfov. Acolo te duci.

Vasilache: Acolo mă duc. Hai că mă duc! (Vasilache iese din cadru.)

***

(Vasilache stă în faţa unui birou unde o femeie îşi pileşte de zor unghiile şi deasupra căruia, pe un panou, scrie mare „ANAF” şi „Informaţii”.) 

Vasilache: Bună ziua! De aici se ia certificat?

Doamna de la informaţii: (Nu ridică privirea şi îşi pileşte în continuare unghiile.) Luaţi bon de ordine şi aşteptaţi rândul la inspector.

Vasilache: (Se apleacă şi trage un bileţel.) 108! (Se uită în sus şi vede un panou pe care e scris numărul 15.) Vai de capul meu! Poate-i ia din zece-n zece! Sau vin mâine, poate e mai liber, sau pic în primele ture...

Spreh: (Dă din mâini să-l oprească pe Vasilache.) Stai, bre, acolo până-ţi vine rândul! Crezi că mâine o să fie altfel?!

Vasilache: Păi ce, tot judeţul are nevoie de certificat?!

Spreh: (Agasat.) Unii vor certificat, alţii situaţii fiscale, alţii vin cu dosare de vânzare-cumpărare, alţii cu radiere...

Vasilache: Auăleo! Eu n-am nici creion, d’apăi radieră! Hai că fug la papetărie! (Dă să plece.)

Spreh: Stai domnule acolo, că nu-ţi trebuie nimic! Ăia radiază maşini, motorete...

Vasilache: Vai de mine!! Ăştia-n Ilfov fac experimente nucleare?!?

Spreh: (Dă din mâini ca şi cum l-ar strânge de gât pe Vasilache.) Stai acolo şi aşteaptă-ţi rândul!

***

(În prim plan apare un ceas, se aude ticăit, orele trec foarte repede, iar la ora patru fără zece limbile se opresc şi ceasul iese din scenă. Imediat apare un panou pe care e scris numărul 108, iar în prim plan îşi face apariţia un funcţionar chipeş, elegant, ce stă în spatele unui birou.)

Funcţionarul: Numărul 108! Numărul 108 mai este?

Vasilache: (Apare instantaneu în faţa biroului şi se agită.) Bună ziua! Vreau un certificat fiscal!

Funcţionarul: (Pe un ton plictisit.) Buletinul vă rog.

Vasilache: (Îi întinde buletinul.) N-a, poftim...

Funcţionarul: La ce vă trebuie certificat?

Vasilache: La dosar.

Funcţionarul: Dosar pentru ce?

Vasilache: Vreau să-mi iau tractor. Am nevoie de tractor.

Funcţionarul: Şi cine v-a trimis aici?

Vasilache: Păi omul cu tractorul, zice că-mi trebuie certificat ca să mi-l dea cu reducere. Au ăştia de la stat un program de subvenţii...

Funcţionarul: Şi cum îl cumpăraţi?

Vasilache: Cu bani! Auzi, cu ce-l cumpăr...

Funcţionarul: Aveţi vreun leasing în derulare?

Vasilache: Ce să am?!

Funcţionarul: Rate, rate! Aveţi rate de plătit?

Vasilache: N-am! Ba da, am!.. Inelul de logodnă al lui nevastă-mea! L-am luat prin rate...

Funcţionarul: Trebuie să completaţi o declaraţie. E pe numele dumneavoastră, sau al dânsei?

Vasilache: E pe numele meu, că doar e nevastă-mea! Auzi ce-ntrebare!

Funcţionarul: (Îi întinde o foaie lui Vasilache.) Completaţi asta.

Vasilache: (Se uită pe rând la foaie, la public, la spreh, la funcţionar, iar la public, iar la foaie şi din nou la funcţionar.) Inelul e pe numele lui nevastă-mea.

Funcţionarul: Păi n-aţi zis că e pe numele dumneavoastră?!

Vasilache: (Pe un ton mai ridicat.) Ea e pe numele meu! (Coboară din nou vocea.) Inelul e pe al ei...

Funcţionarul: Atunci trebuie să completaţi un alt formular. (Îi întinde lui Vasilache o altă foaie.) Uitaţi aici!

Vasilache: (Se uită din nou la foaie şi în toate părţile, apoi se opreşte uitându-se la spreh.) Nu-i ştiu datele.

Spreh: Cum nu-i ştii datele?

Vasilache: Păi ce, crezi că m-am uitat la CNP când am luat-o?!? Draga de ea, era aşa frumoasă... (Oftează.)

Spreh: Păi şi nu mai e?!

Vasilache: (Cu o voce iritată.) Cum să nu mai fie, bre?! Cum să nu mai fie?!? Îţi pică ochii după ea!!! (Apoi începe pe o voce moale.) Şi dulce... Şi scumpă, bombonica de ea, miericica vieţii mele...

Spreh: Păi cheam-o să completeze aici, ce mai pierzi timpul? (Face semn cu degetul spre ceasul de mână.)

Vasilache: O chem acu, gata! Mărioară!

Mărioara: (Voce groasă.) Da.

Vasilache: Vino aici şi completează hârtia asta!.. Să-mi dea certificat...

Mărioara: Da’ la ce-ţi trebuie certificat?!

Vasilache: Iau tractor.

Mărioara: Da’ de când ai tu bani de tractor, ha?!?

Vasilache: Am vândut calul... Şi vaca... Şi viţeii... Şi caprele... Şi porcul... 

Mărioara: Ce-ai făcut...?!?

Vasilache: Stai uşor, Mărioară dragă, diamantul vieţii mele, opalul sufletului meu...! Cu tractorul facem imediat bani: pac-pac, vrrrm-vrrrm, tranc-tranc, zece hectare-s gata! Să vezi atunci, dulceaţa dimineţilor mele, să vezi atunci boierie!

Mărioara: Bine, bine. Dă-mi hârtia! (Vasilache îi întinde hârtia, ea se uită pe ea câteva secunde.) Aici zice să trec ce bunuri am achiziţionat în rate. (Ridică privirea spre Vasilache şi se răsteşte.) Ce-ai luat mă şi eu nu ştiu?!?

Vasilache: (Jucăuş, s-o îmbuneze.) Ba ştii...!

Mărioara: De când avem noi rate, ha?! Ce-ai luat şi eu nu ştiu?!?

Vasilache: Inelul de logodnă...!

Mărioara: (Ţipă.) Ceee?!!? Ce-ai făcut?!?

Vasilache: Stai, dragă, liniştită, că oricum e al tău! Măcar aşa ştii o treabă: e al tău, e pe numele tău. Dacă dădea bătrânu’ mai mult la zestre, n-aveam griji acum!

Mărioara: (Se întoarce şi dă să plece.) Cu mine te-ai lins pe bot! (Indignată.) Nici că mă mai vezi!..

Funcţionarul: (Grăbit şi nerăbdător.) Mai repede, vă rog, se termină programul!

Spreh: Ce-ai făcut mă?! Vezi că se-nchide! Fugi după ea, ia-o şi tu cu frumosul...

Vasilache: (Ca o revelaţie.) Ai dreptate, bre! (Scoate o bâtă pe care scrie mare „frumosul”, fuge după Mărioara şi începe s-o lovească.) Ia d’aicea, ia! (O loveşte până ea cade jos şi nu se mai mişcă.)

Spreh: (Speriat. Strigă înăbuşit.) Ce-ai făcut omule?!? (Gesticulează pierdut, nemaigăsindu-şi cuvintele. Priveşte spre public disperat, aşteptând ajutor.)

Vasilache: (Calm. Se întoarce spre funcţionar.) Nevastă-mea nu poate să completeze formularul. N-aveţi altul?

Funcţionarul: (Pierzându-şi firea.) Dar dumneavoastră nu puteţi să-l completaţi?!

Vasilache: (Calm.) Nu-i ştiu datele.

Funcţionarul: Veniţi mâine cu dânsa!

Vasilache: (Nedumerit.) Nu pot! E moartă!!

Funcţionarul: Atunci veniţi cu certificatul de deces şi dovada transferului ratelor pe numele dumneavoastră!!

Vasilache: N-am făcut niciun transfer...!

Funcţionarul: Atunci daţi-mi certificatul de moştenitor!!!

Vasilache: (Nervos.) Păi abia a murit!!

Funcţionarul: Şi aţi deschis masă succesorală?

Vasilache: (Revoltat.) Nu’nţelegi, domne’, că abia a murit!?! (În spatele lui Vasilache îşi face apariţia un drac, care începe să danseze.)

Funcţionarul: (Indignat.) Da’ nu e nevoie să veniţi cu draci după dumneavoastră!

Vasilache: Ce draci, domne’, ce draci?!? (Dracul se mişcă în spatele lui Vasilache ca o umbră.)

Spreh: Vezi că e în spatele tău! 

Vasilache: (Se învârte, iar dracul după el ca o umbră.) Unde, bre, unde?! (Vasilache face o mişcare bruscă şi-l vede pe drac.) Ia uite-l mă! Stai că te iau şi pe tine acum! (Scoate bâta şi-l loveşte până când cade dracul mort. Continuă cu satisfacţie.) Gata! S-a rezolvat! (Apoi se uită spre funcţionar, în spatele căruia apar doi draci care ţopăie electrizaţi.) Dar dumneata de ce ai draci la tine?! Aşa se vine la birou?!? Nu ştii că totul se rezolvă cu frumosul?!? (Vasilache scoate din nou bâta, funcţionarul panicat inspiră zgomotos, iar dracii sunt luaţi şi ei la bătaie. Vasilache omoară din câteva lovituri dracii. Continuă pedant.) Acu’ ne-am liniştit.

(În faţa biroului funcţionarului apare Moartea.)

Moartea: (Cu o voce timidă.) Mai aveţi deschis?

Funcţionarul: Domnul e ultima persoană.

Moartea: (Îndatoritoare, cu o voce mieroasă.) Am o urgenţă, vă rog! Am de luat cu mine trei hoţi şi-un bancher, dar până diseară îmi expiră licenţa şi am nevoie de adeverinţă să-mi scot alta...

Funcţionarul: (Pierzându-şi răbdarea.) Mâine, veniţi mâine.

Moartea: Dar nu înţelegeţi...

Vasilache: (Intervine băţos.) Da’ tu cine mai eşti, bre? De când te-ai băgat în faţă?! Stai la rând! Să-mi dea ăştia certificatul şi dup-aia treaba matale...

Moartea: Nu’nţelegeţi...

Vasilache: Hei! Nici pe tine nu te-a luat cineva cu frumosul?! (Scoate bâta şi începe să lovească Moartea.)

Funcţionarul: (Sătul de toate, întinde, fără să-şi ridice privirea, o foaie peste birou.) Domnul cu coasa! Luaţi aici un formular de cerere, veniţi mâine cu el completat, cu buletinul şi cu împuternicire!

(Moartea cade jos şi rămâne jos, tremurând uşor.)

Vasilache: (Se întoarce spre funcţionar.) Deci... (Funcţionarul îi împinge în nas un carton pe care scrie mare „ÎNCHIS”.) Stai mă, unde pleci? Certificatul meu! Cum rămâne cu certificatul? Hei, alo! Certificatul! (Vasilache continuă să strige după funcţionar.)

Spreh: (Pleacă spre ieşire, pe lângă public.) Mâine cum credeţi că o să fie?!

(Moartea se ridică, apoi apar şi celelalte personaje omorâte de Vasilache şi toţi încep să danseze; cântă în cor ţopăind de bucurie.)

Personajele în cor: Moartea n-are licenţă! Moartea n-aaare liiiceeenţăăă!!!...

​
Câteva cuvinte despre Dan.
]]>